Africanisme

Mâncarea

on
July 13, 2017

Fiecare masă în Zanzibar e un festin. Și nu pentru că mâncarea e una pretențioasă, ci datorită simplității și naturaleții ei. Bucătarii pe care îi aveam nu erau dintre cei mai pricepuți. Alex era școlit prin Kenya și avea ceva experiență în restaurante cunoscute din Zanzibar, avea și ceva imaginație dar mâncarea lui era pe cât de necomplicată pe atât de delicioasă. Fadhil avea experiență în restaurante italienești și la fel, fără să se chinuie prea mult, meniul lui italienesc te făcea să îți lingi degetele. Și asta datorită ingredientelor și condimentelor. Peștele proaspăt prins din ocean, vacile, găinile și caprele care creșteau în libertate, salatele care aveau gustul de la bunica, până și orezul ăla simplu avea un gust aparte. Noi trăim într-o societate de plastic, și la propriu, și la figurat. După ce ne-am îngropat în munți de plastic, am început să mâncăm plastic, să trăim și să devenim plastic. Nevoia noastră de abundență, de perfecțiune și de conservare pe termen cât mai lung a alimentelor ne-a transformat mâncarea în plastic. Ne-am obișnuit atât de mult cu acest lucru încât a devenit normalitatea noastră. Inventăm mâncăruri din ce în ce mai complexe, mai colorate, punem accent din ce în ce mai mult pe estetic iar gustul îl sintetizăm artificial. Realizezi frumusețea imperfecțiunii și a efemerității doar după ce locuiești o perioadă mai lungă pe o asemenea insula. O banană sau un mango plin de pete, o portocală verde și diformă, o lămâie plină de bube ca și cum ar fi avut acnee, și toate să se altereze doar în câteva zile – acolo am găsit frumusețe, natural și gust.

Zanzibarul îmi aducea aminte de copilărie și de verile petrecute la bunici. Îmi aminteam cum câteodată, chiar înainte să crape de vară, o cloșcă rebelă ieșea de sub leasă cu câte o șatră de pitici galbeni, negri sau pestriți. Imediat ce părăseau siguranța cuibului, familia matriarhală se lansa într-o expediție de explorat și scociorât noi teritorii. Găina mama scotea din când în când la iveală cu ghearele-i puternice tot felul de arătănii de sub pământ și își chema repede puii să înfulece cu poftă delicatesele vii. Și uite așa își petreceau toată ziua de lungă între teica cu apă și pământurile bune de răcâit, fiind limitați doar de gardul care împrejmuia ograda sau de o altă cloșcă care își delimitase deja teritoriul. Câteodată când o pasăre ciudată își lăsa dâra de umbră pe pământ, o făcea pe găina mama să se alerteze cu sunete de panică și groază. Micii pioneri alergau cu voioșie la dosul cloștii unde rămâneau încremeniți, dar imediat ce alarma falsă cauzată de gugustic trecea, puii își vedeau iar de ciugulit pământul ca și cum nimic nu s-ar fi înfăptuit. Spre lăsarea întunericului, micii pedestrași se înfofoleau în penele și puful mamei, suspinau lung, căscau, și adormeau bâlbâind niște scâncete de osteneală. A doua zi dă trezirea porcul, care nu tace până când bunica nu îl îndoapă cu o oală de lături făcută cu grijă din zoaie, resturi de mâncare și tărâțe de grâu. După ce mănâncă bucuros și recunoscător, pleacă într-o drumeție prin grădină unde râmă ca și cloșca prin pământ dar de data asta în căutare de rădăcini și tuberculi. Când soarele amiezii devine greu, porcul răstoarnă apa din troacă și își face o mocirlă în care începe să se scalde ca un nobil hipopotam. Bunica tocmai s-a întors de la imaș cu vaca care merge cu pași molcomi urmată de al ei vițel zglobiu. După ce puiul zburdă entuziasmat că își recunoaște ograda, se duce să caute căldura și ugerul mamei de la care suge pofticios. Nu o să uit niciodată puii pufoși, porcul indiscret, ochii blânzi ai vacii sau iedul jucăuș. Deși bunica le creștea cu scopul de a le sacrifica, animăluțele aveau o viață decent de lungă și frumoasă. Instinctele găinii de a-și face cuib, de a aduna ouăle, de a le cloci, ale puilor de a-și urma mama și de a reacționa la anumite sunete care anunțau hrană sau pericol, ale porcului de a se gudura în nămol, ale vițelului de a căuta afecțiune și de a se juca, toate le făceau la fel de umane precum suntem noi. Deși le lipsește rațiunea și conștiința de sine, cu ochii mei de copil vedeam că aceste animale aveau sentimente și nevoi afective precum noi oamenii.

Durata de medie viață a unei găini sau a unui porc este în jur de 10 ani, a unei vaci în jur de 20 de ani. În sălbăticie în general mor mai devreme dar au o șansă onestă de a trăi un număr respectabil de ani. În ziua de zi majoritatea găinilor sunt masacrate la vârste cuprinse între câteva săptămâni și câteva luni, pentru că acesta este vârsta optimă de sacrificare din perspectiva economică. Găinile care depun ouă, vacile de lapte și animalele de povară sunt lăsate să trăiască o perioadă mai lungă, dar prețul este subjugarea la o viață complet diferită față de instinctele și dorințele lor naturale. Pentru ca oamenii să domesticească aceste animale a fost necesar ca întinctele lor naturale și sociale să fie distruse, agresiunea și sexualitatea blocate, și de asemenea libertatea de mișcare limitată. Pentru domesticire, fermierii au folosit diferite tehnici precum a închide animalele în grajduri și cuști, a le lega cu căpăstru și lanțuri, a le bate cu biciul său a le mutila cu obiecte încinse de fier.

În prezent găinile sunt modificate genetic să crească mult în masă într-un timp foarte scurt, sunt îngrămădite în cuști mici, hrănite generos cu concentrate și furaje, și sacrificate înainte să li se rupă picioarele sub propria greutate. Instinctele lor naturale de a explora natura înconjurătoare, de a râcâi în pământ, de a construi cuiburi, de a-și revendica teritoriul sau de a bate din aripi sunt complet inhibate. Găinile ouătoare trăiesc mai mult dar stresul fizic și psihic la care sunt supuse le transforma viața într-o permanentă tortură. Porcii care sunt niște animale atât de inteligente și curioase, sunt izolați în cuști în care nu au nici o libertate de mișcare, sunt castrați și li se introduc inele de fier in rât pentru a fi mai docili, sunt hrăniți abundent și obligați să se scalde în propriile fecale ca mai apoi să fie măcelăriți pentru iubitorii de cârnați și mezeluri. Scroafele sunt ținute ani întregi numai în poziție orizontală, și imediat după fiecare naștere sunt iar însemânate artificial, producând o generație de purceluși la fiecare 4 săptămâni până când randamentul lor scăzut le trimite la abator. Vacile sunt ținute la fel în cuști strâmte, hrănite de o mașină cu un amestec de foraje, hormoni și medicamente, sunt mulse de un set de aparate metalice atașate de ugerul lor care le provoacă infecții permanente cu puroi și sânge care se scurg inevitabil în laptele proaspăt muls. Când ugerul modificat genetic să producă până la 50l de lapte pe zi îmbătrânește, vacile primesc un ciocan în frunte ce le cauzează o fractură de craniu și o moarte lentă și dureroasă. Iezii sunt separați de mame imediat după naștere, crescuți în izolare, și sacrificați înainte de maturitate pentru a oferi o friptură fragedă și suculentă.

Legea evoluției spune că o pornire sculptată în natură continuă să fie resimțită de fiecare generație, chiar dacă nu mai este nevoie de ea pentru supraviețuire și reproducere. În momentul în care animalele care posedă o lume emoțională complexă, cu nevoi și instincte, programate de natură să se plimbe libere, să lege relații, să se joace, să fie afectuoase, sunt tratate ca pe niște obiecte neînsuflețite și sunt constrânse doar să mănânce, să se reproducă și să doarmă, nevoile lor subiective sunt înfrânate ce le cauzează nu numai discomfort fizic dar și stres și frustrare psihologică. Animalele au și ele dorințe și nevoi psihologice, și dacă acestea nu sunt îndeplinite, ele suferă enorm așa cum suferim și noi când nevoile noastre afective nu sunt îndeplinite. Din păcate trăim într-o lume rece, indiferentă, nepăsătoare de mijloacele folosite pentru obținerea hranei, hainelor, sau obiectelor de decor de natură animală iar majoritatea oamenilor trăiesc într-un balon, egoiști, ignoranți, privindu-se superiori mediului și complet separați de el.

TAGS
RELATED POSTS

LEAVE A COMMENT

CIPRIAN IFTIME
Zanzibar, TZ

Bună, eu sunt Ciprian și am părăsit viața confortabilă de la oraș pentru sălbaticul Zanzibar. Blogul meu nu este numai despre această insulă minunată, ajută de asemenea la reprimare materială, devoalare personală, răzvrătire socială, părăsire de sine și alte chestiuni spirituale. Eu sunt omul care îți spune toate lucrurile neplăcute pe care nu ești pregătit nici să le asculți, și nici să le accepți. Dar nu contează că nu am dreptate, unghiurile noastre de vedere sunt adiacente și doar împreună devenim o unitate.

Thumb Up
Urmaresc
Zboruri Zanzibar