Seara de film
Una din serile cele mai apreciate la resortul unde lucram erau cele de film. O dată pe săptămână, la cină, scoateam toate mesele pe plaja interioară și le puneam film clienților. Pentru mine și cred că pentru majoritatea oaspeților era cea mai frumoasă sală de cinema în care au fost vreodată. Mesele dispuse în formă de semicerc în nisip, un cearceaf înrămat de flori și vegetație pe post de panou, un kayak roșu care se odihnea la baza ecranului improvizat, o presă de trestie de zahăr rătăcită într-un colț, palmieri și tufișuri de passion fruit de jur-împrejurul nostru, felinare timide pe post de ghizi, briza răcoroasă a oceanului și tavanul înstelat, toate îți dădeau sentimentul de libertate și relaxare. Pe timpul filmului nici nu știam la ce să ne uităm prima dată, la cadru sau la ecran. Filmele pe care le alegeam pentru proiecție erau cu tema africană sau umanitară, așa că printre filmele care au rulat au fost The last king of Scotland, The story of Nelson Mandela, Black Diamonds, Hotel Rwanda, Machine Gun Preacher, Gods must be Crazy, Beasts of no Nation, Gorillas in the Mist. Mai toate filmele despre Africa sunt triste pentru că prezintă realitatea dură de aici, sărăcia, abuzurile, exploatarea, crimele și mizeria. De multe ori după un film auzeam replici de genul: “- Dacă vedeam filmul ăsta înainte nu cred că mai alegeam Zanzibar ca destinație de vacanță”. Nu ăsta era scopul pentru care puneam aceste filme.
Noi oamenii avem tendința de a reduce toată informația pe care o primim la mediul imediat înconjurător fără să vedem poza de ansamblu. Avem observația prea îngustă. Prostituția, exploatarea copiilor, traficul de arme, de diamante, drogurile, regimurile militare, coflictele politice, războaiele civile, organizațiile teroriste, mafia, dezechilibre sociale, boli tropicale, sclavia, malnutriția, nu există numai în Africa. Au existat întotdeauna peste tot în lume și au venit din lumea civilizată. Trebuie să privim poza de ansamblu și să vedem că totul este interconectat. Ciocolata aia dulce de care noi suntem atât de dependenți se face din boabe de cacao culese de oameni care nici nu îi știu gustul. Multe dintre doamnele și domnișoarele care privesc aceste filme poartă pe deget diamante culese de copii luați cu forța din triburile lor și folosiți ca sclavi sexuali și în munci silnice. Gorilele, leii, rinocerii pe care îi vedem noi la grădina zoologică sunt de fapt pui răpiți de lângă părinții lor, de multe ori măcelăriți în încercarea de a-i proteja. Armele produse în fabricile noastre sunt vândute grupărilor teroriste care câștigă din vânzarea ilegală către occident de diamane, aur și fildeș. Banii vin din lumea civilizată, și se întorc în lumea civilizată, exact cum se întâmpla în resortul unde lucram. Înainte să arătăm cu degetul spre partea asta a lumii și să îi considerăm niște animale trebuie să conștientizăm că și acțiunile noastre din vest încurajează astfel de crime. Noi europenii cu lăcomia și filozofiile noastre am produs instabilitate, separație și război în această parte a lumii care funcționa în completă pace și armonie până să apărem noi. Triburile știau să trăiască în echilibru cu natura dar lăcomia adusă de albi i-a făcut să își distrugă mediul și să intre în conflict unii cu ceilalți. Mesajul filmelor mele mereu a fost: “Cu toții suntem mânjiți de mizeria acestor orori. Nici unul dintre noi nu e nevinovat. Noi toți suntem vinovați de toate speciile care au dispărut, de toată violența, de tot sângele care s-a vărsat, de toată nedreptatea.”
Înainte să aleg un film mă uitam întotdeauna la audiență. Dacă aveam familii în sală încercam să pun filme mai vesele, dacă aveam tineri isteți și curioși le puneam filme cu mesaj, dacă aveam petrecăreți le puneam filme mai ușoare. Cea mai de succes proiecție care reușea să țină sala plină mereu până la sfârșit era The last king of Scotland. Acest film era și preferatul meu probabil pentru că mă identificam puțin cu personajul principal. Un rebel care deși avea o carieră strălucită în față acasă, renunță la confortul vieții în lumea civilizată și se mută în Uganda. Acolo îi câștigă încrederea dictatorului, îi lasă însărcinată nevasta, încearcă să îl asasineze, și scapă cu viața din toată povestea asta. Am văzut filmul de vreo 6 ori și tot nu am înțeles cine era mai nebun, el sau dictatorul Amin?!
Elena
Ce frumos scrii!