De Duh

Desculți

on
July 13, 2018

După ce am ajuns in Zanzibar a fost o perioadă lungă in care am fumat iarbă. Pentru mine era doar o activitate socială cu unii clienți din hotelul unde am lucrat pentru că mereu se găseau pasionați. Când locuiam într-un oraș și aveam o viață rutinată fumam de plictiseală. Când mă apucasem de programare fumam pentru inspirație. Când eram stresat fumam ca să mă liniștesc și să pot adormi. Acum fumam gangea datorita naturii mele introverte ca să mă relaxez si să rezist mai mult sub presiunea socială. Gangea e un fel de iarbă dar mai light pentru că pe lângă mugurii binefăcători are și resturi de frunze, tulpini sau alte plante, toate tocate împreună. E bună doar dacă ești norocos. De obicei fumam după program, nu lăsam THC-ul să îmi altereze focusul pe muncă. Fumam cu profesori, cu doctori, cu avocați, cu oameni de afaceri, cu polițiști, cu părinți și copii. Acolo chiar nu conta cine îți intră pe ușă. Nu conta cine erau ei acasă, ce funcție aveau, ce statut, cât câștigau, ce mașini sau averi aveau, acolo toată lumea pentru mine era egală și nimeni nu avea tratament preferențial. Odată intrați pe ușa retreat-ului se dezbrăcau de tot ce credeau ei că știu despre ei. Rămâneau desculți, în pantaloni scurți și tricou, fragili și neîntinați. Îi forțam să intre într-o lume simplă, fără mijloacele de divertisment obișnuite, fără confort, fără televizor, fără pretenții și așteptări. Cei care stăteau câteva zile nu înțelegeau nimic. Veneau cu așteptări, cu proiecții, cu condiționări din lumea în care au trăit toată viața și doar câteva zile nu îi ajuta să se vindece, să se relaxeze și să asimileze spiritul locului. Doar cei care stăteau până la o săptămână se conectau cu locul, se metamorfozau, își redescopereau originile ca o formă de evoluție și îmbogățire. Timpul trece lent in Zanzibar. E locul unde părul se deschide la culoare, pielea se înegreste, băuturile se răceasc, muzica se dă mai tare, nopțile se extind, iar necunoscuții se comporta ca o familie. În lumea pe care noi o numim cea reală, doar pentru că acolo trăim cea mai mare parte a vieții noastre, timpul trece extrem de repede. Spunem despre ultimul secol că este cel al informației, dar de fapt informația nu este decât viteză la superlativ. Totul este gândit pentru viteză. Mașini rapide, infrastructură modernă, trenuri rapide, punctualitate, mâncare rapidă, somn rapid, muncă rapidă, sex rapid, întâlnire rapidă. Totul este organizat, planificat, programat pentru cât o mai bună eficiență. Alergam ca niște bezmetici de acasă la muncă, de la muncă la întâlnire, de la întâlnire la sală, de la sală la cumpărături, de la cumpărături acasă. Trăim într-o buclă, alergăm pe o roată de hamster, dăm din pedale în gol. Nu mai spun cât se complică lucrurile când avem o familie, un copil, mai multe job-uri, sau mai multe pasiuni. Trăim într-o lume în care rezistența la stres prelungit a devenit o virtute. Ne-am creat rutine ca să putem supraviețui în această societate bolnavă după punctualitate și perfecțiune. Mergem ca niște roboței la muncă cufundați în gândurile noastre contradictorii despre iubire, despre vise și datorii. Muncim în timp ce mintea zburdă în cu totul alte locuri, la vacanță, la odihnă, la griji și bucurii. Cumpărăturile, antrenamentul, filmul, mâncatul, facem totul pe modul automat și uităm să ne bucurăm de fiecare clipă. Avem în minte de multe ori doar weekendul sau vacanța, doar bucuriile sau suferința. Trăim doar pentru asta și ștergem din viețile noastre cea mai mare parte din viață, clipa prezentă. Dar aici era locul unde vizitatorii puteau trăi iar. Puteau să își lase telefonul și ceasurile în genți, să se lase treziți firesc de primele raze de soare, să pășească pe nisip masându-și tălpile cu căldură și blândețe, să mănânce bucurându-se de fiecare mestecare, să zâmbească fără să fie forțați, să facă sex fără să fie presați, puteau să fie fără să pretindă, fără să se grăbească și fără să gândească. Aici era mereu timpul pentru miracolul numit viața. Nimeni nu venea prea devreme, nimeni nu ajungea prea târziu.

 

Thanks for the photo to Dan Mirica

TAGS
RELATED POSTS

LEAVE A COMMENT

CIPRIAN IFTIME
Zanzibar, TZ

Bună, eu sunt Ciprian și am părăsit viața confortabilă de la oraș pentru sălbaticul Zanzibar. Blogul meu nu este numai despre această insulă minunată, ajută de asemenea la reprimare materială, devoalare personală, răzvrătire socială, părăsire de sine și alte chestiuni spirituale. Eu sunt omul care îți spune toate lucrurile neplăcute pe care nu ești pregătit nici să le asculți, și nici să le accepți. Dar nu contează că nu am dreptate, unghiurile noastre de vedere sunt adiacente și doar împreună devenim o unitate.

Thumb Up
Urmaresc
Zboruri Zanzibar