Puterea
Planul oamenilor de a cuceri planeta a pornit din peșteră, în jurul focului, odată cu primele plăsmuiri ale imaginației rostite sub formă de povești. Cu cât neandertalienii erau mai buni povestitori, cu atât reușeau să își atragă adepți în aceste călătorii fictive, reușind să-i facă pe semeni să creadă și să se identifice cu aceste proiecții vii și colorate de pe pereții reci ai grotei minții lor. Dacă dezbăteau un adevăr despre odraselele lor jucăușe sau primejdia unui urs preistoric cu dinți de mamut, se transforma într-o conversație interesantă, dacă împărtășeau idei despre cum să-și croiască haine mai călduroase sau despre plantele și efectele lor asupra corpului uman se transformă într-o poveste productivă, dar numai o poveste, o narațiune coerentă despre ce ar fi putut să descopere, să vâneze, să devină, era acceptată și integrată ca stil de viață.
Din dorința oamenilor de apartenență și sens, fantezia a fost cel mai eficient instrument pe care omenirea l-a folosit pentru a stimula creativitatea și cooperarea la scară largă. Cei care și-au dorit puterea au infiltrat în fiecare trib o ficțiune frumoasă care i-a sedus pe primitivi afară din grotele lor, iar pe principiul “o minciună spusă o dată rămâne minciună, dar o minciună spusă de o mie de ori devine adevăr!” ei s-au unit și au creat o realitate comun acceptată, departe de căminul lor de bază. Singurul moment în care oamenii conștientizau construcția bazată pe o minciună, era doar atunci când altă poveste o înlocuia pe cea actuală, deseori violent, printr-o răscoală. Istoria a fost plină de astfel de perioade în care oamenii au crezut într-o idee, iar generațiile următoare au considerat-o respingătoare și lipsită de sens, răzvrătindu-se împotriva ei.
Orice colaborare la scară largă s-a bazat pe devotamentul oamenilor într-o structură piramidală imaginară! Seturi de reguli care, deși au existat doar în mintea noastră, le-am considerat la fel de reale precum pietrele pe care le-am împins cu sudoare ca să construim piramidele și să satisfacem astfel pornirile grandomane ale unor oameni pe care i-am numit zei. Am oferit putere imaginară regilor, legilor, faraonilor, preoților, banilor, națiunilor, corporațiilor, dar nu am înțeles că singurul concept real care ne-a oferit vreodată ceva a fost Pământul, cel pe care mereu l-am desconsiderat, batjocorit, supt, pârjolit, deșertificat și poluat. Controlul populației prin exercitarea puterii absolute după placul și nevoile elitelor a fost inevitabil în societatea primitivă. Din punctul lor de vedere, nimic nu se poatea îndeplini fără manipulare, forță și control. Puterea, deși dăunătoare individului, era considerată social esențială. Arta politicii constă în mixul potrivit între puterea absolută și cea particulară, pentru a rezolva conflicte și a găsi un echilibru între diferitele interese. Puterea i-a învățat pe oameni să se supună, i-a constrâns când a fost nevoie și le-a oferim stimulente ca să găsească avantajele obedienței. În general când suntem amăgiți suficient de mult timp, tindem să respingem toate dovezile capcanei în care am picat. Nu mai avem nici un profit în găsirea adevărului, este prea dureros să recunoaștem că am fost amăgiți și ne complacem astfel într-o stare continuă de negare. Lucrurile funționează așa de mii de ani iar acum acest sistem aproape că a atins perfecțiunea.
În prezent, dincolo de plăceri, sentimente, atitudini, credințe, valori, predispoziții, se află tot consumul inutil pe care îl folosim ca să ne construim o imagine în această societate care pune accent doar pe material. Suntem orbi în fața credințelor fundamentale cărora suntem devotați și am transformat realitatea bolnavă în care trăim într-una normală pe care o pliem pe convingerile noastre, deși la nivel visceral simțim că este greșită și falsă. Ne-am suprimat intuiția în fața adevărului comun acceptat. Toată viața hrănim ficțiunea din realitate, superficialitatea din natural. Credem ce de fapt nu credem iar minciuna morală în care trăim a adus un prejudiciu imens societății. Lumea este o creație mentală care ar trebui să danseze mlădios cu firescul, dar noi am creat acest spectacol grotesc în care credem din toți rărunchii, ne-am îndepărtat de normal și am etichetat maladia cu norma. Ne hrănim cu energia din exterior și acționăm fără să ne pese ce se întâmplă cu mediul și cu cei din jurul nostru, luând dar nu oferind, folosind dar nu contribuind.
Ficțiunea pe care am creat-o e reală, pentru că noi îi dăm naștere și o întreținem zi de zi. Din ea se nasc sistemele noastre de credință care alimentează iluzia în care credem, iar noi le perpetuam existența mai departe. E o lume plină de sisteme mentale, politice, economice, religioase, iar fiecare comunitate crede într-un ansamblu de astfel de sisteme care a luat naștere din dorința lui de a trăi în armonie cu cei din jurul lui. Numai ca liderii în loc să pună accent pe normele etice și morale comune de la care au pornit aceste sisteme, ei pun accent pe diferențe, în loc să pună accent pe cooperare ei crează competiție, când toate sunt constructe mentale care au același scop: să trăim fericiți, liniștiți, în siguranță, în comuniune, să avem sens. Descoperind mecanismele și justificările din spatele normelor morale imaginare în care credem în mod colectiv, devenim mai înțelepți. A deveni conștient de aceste jocuri mentale și a nu te identifica cu propria plăsmuire a imaginației, aceasta este calea spre libertate. Capacitatea noastră de a deveni oameni mai empatici și mai buni apare din punerea credințelor sub semnul întrebării și deschiderea la idei noi.
Lumea este atât de schimbătoare pentru că a fost întotdeauna montată pe baza unor ficțiuni șubrede, ușor de zdruncinat. O societate construită pe adevărul absolut nu poate fi compromisă pentru că adevărul este dur și invariabil. Adevărata putere e să dai tuturor putere prin acces la cunoaștere. Dominația prin control este un exercițiu eficient într-o tiranie nu într-o democrație. O societate sântoasă, membrilor li se oferă putere prin simplul fapt că sunt conectați la rețea, fără filtre, fără cenzură, conștienți de propriile lor sentimente și dorințe reale. Într-o astfel de rețea, succesul întregii comunități depinde de libertatea individuală de manifestare prin acceptare, autenticitate și autonomie. Dacă vrem adevărul, va trebui să renunțăm la putere. Trebuie să înțelegem că unitatea și originalitate sunt mai importante decât adevărul, iar minciuna și disocierea sunt mereu calea către fragmentare. Toți trăim într-o stare de ignoranță binecuvântată și nimeni nu se obosește să mai caute adevărul său cine este cu adevărat. Tot trecutul nostru zbuciumat a izvorât tocmai din aceasta inepție și indiferentă. Prin educarea maselor cu o gândire critică și analitică pentru lărgirea colaborării, comunicării și creativității, deși vom avea o perioadă lungă de tranziție, vom găsi un echilibru uman și social. Oamenii ar trebui să aibă aceleași șanse și libertăți din naștere, iar societățile inegale nu vor rezista niciodată din cauza tensiunilor și nemulțumirilor pe care le naște. Ca să schimbăm lumea trebuie să ne organizăm și să acționăm. Oamenii sunt ființe gregare care au tendința de a se asocia, de a crea legături, de a conviețui și coopera iar noi nu am câștigat supremația pe glob prin competiție, ci prin interconectare.