Rătăcitorul

Eu sunt un Rătăcitor, adică o persoană fără casă, fără direcție, fără scop, fără o identitate clară, fără apartenență la un grup, fără o ocupație concretă. Rătăcitorul are o abilitate foarte mare de adaptare. În momentul în care ajunge într-un loc nou, are capacitate de analiză rapidă a mediului și de indentificare a oportunităților într-un timp foarte scurt. Un Rătăcitor nu cunoaște frică și are o putere mare de manipulare și convingere. Este o combinație perfectă de introvert și extrovert, lasă oamenii să se apropie de el doar cât are nevoie și devine mai sociabil doar în momentul în care interacțiunea îi poate aduce anumite beneficii. Un rătăcitor se infiltrează cu repeziciune în orice habitat, învață repede și îi poate fermeca ușor pe ceilalți prin cunoștințele sale generale lăsând impresia că este inteligent, de încredere și util. Rătăcitorii sunt exploratori care culeg informații, idei, învățături și care se simt foarte bine atunci când împărtășesc cu ceilalți modul lor universal de a vedea lucrurile. Rătăcitorii împrăștie tot timpul deziderate despre pace, armonie, iubire, compasiune, echilibru și curaj. Când călătorești primești întrebarea asta destul de des. Cu ce te ocupi? Ce faci ca să îți câștigi pâinea? De obicei obișnuiam să fiu destul de sincer, spunându-le ce făceam în acel an. Dar la un moment dat a devenit confuz să îmi schimb răspunsul de fiecare dată. Trecând de perioada facultății în care am avut o sumedenie de ocupații de la barman, ospătar, model, bișnitar, PR, agent de vânzări și așa mai departe ne putem orienta pe perioada de după facultate în care am început să mă implic în proiecte mai serioase. Pornind de la inginer în telecomunicații am deviat ușor spre agent turistic pentru vânători străini, horticultor de marijuana, programator, online marketing manager, consultant de călătorie, comerciant online, manager de resort și mai nou scriitor. Anul și ocupația! Multe din aceste îndeletniciri nu au nici o legătură între ele. Acum recunosc ca fiind la 30 de ani și uitându-mă în urmă mă sperie puțin că mă plictisesc atât de repede în toate proiectele pe care le-am inițiat. În multe dintre ele chiar am avut succes, dar dintr-un impuls ciudat abandonez mereu la jumătatea drumului chiar pe panta ascendentă. Îmi demonstrez că pot, mă plictisesc, îmi caut mereu altă provocare și realizez după atâția ani ca împlinirea doar pe plan material nu a fost niciodată de ajuns pentru mine. Orice prost poate să facă bani, dar nu oricine știe când să se oprească și cum să îi folosească. Mă întorc acasă și mă întâlnesc cu prieteni sau foști colegi care au fost consecvenți și care au urmat o singură carieră, care acum sunt medici specialiști, programatori seniori, judecători sau care au businessuri vechi de 10 ani și nu știu dacă să mă sperie labilitatea mea sau să mă bucure. Până acum am considerat că fiind versatil, învățând câte puțin din mai multe domenii și evitând să mă concentrez pe o singură direcție, îmi poate mări orizonturile și stimula încontinuu imaginația și creativitatea. Chiar istoria a arătat că speciile care erau specializate pe un singur tip de supraviețuire au avut un dezavantaj semnificativ în fața speciilor generaliste, care găseau metode de supraviețuire indiferent de ce le oferea viața. Activând în atâtea domenii am ajuns să creez hibrizi sau să fiu autosuficient atunci când vreau să îmi deschid un business. De exemplu dacă vreau să îmi deschid un restaurant am în primul rând o viziune bogată asupra designului și meniului datorită nenumăratelor locuri pe care le-am vizitat, am abilitatea de a-l organiza și face profitabil datorită experienței de lucru în restaurante, am abilitatea de a-l promova cu succes în mediul online datorită experienței în online și am abilitatea de a-mi fideliza clienții sau de a-i crește notorietatea repede în mediul fizic datorită experienței în vânzări. Stăpânesc decent toate tehnicile de marketing, de manipulare, toate strategiile și know-how-ul unui astfel de business. Am o privire de ansamblu și asta îmi conferă un avantaj în fața competiției. Muncesc mereu doar cât să îmi fie suficient să duc o viață decentă, să călătoresc, să îmi ajut familia și să nu îmi lipsească nimic. Dacă fac mai mulți bani decât am nevoie, abandonez proiectul și plec în vacanță câteva luni sau poate chiar un an de zile. Când resursele mi se epuizează o iau de la capăt. În afară de mașină pe care mi-am cumpărat-o imediat după sfârșitul facultății ca să ajung la ferma de marijuana și pe care am vândut-o după un an înainte să plec din țară, nu am avut niciodată nici o posesiune materială, nici o casă, nici un teren. Am investit mereu doar în experiențe, iar fără posesiuni am fost liber toată viața și sunt dependent de acest sentiment. Acesta sunt eu, mă plictisesc repede, îmi asum riscuri, fac o grămadă de greșeli, iau decizii din inimă, urăsc regulile, mă răzgândesc mereu, muncesc pe cont propriu și nu ezit nici o clipă să visez la lucruri mari!