De Duh

Introvertitul

on
July 16, 2018

Mereu am considerat că e ceva greșit cu mine. Mă întrebam când eram copil de ce leg cu greutate prietenii, de ce îmi este greu să mă exprim în fața unui grup mare, de ce nu ies cu băieții în fața blocului să joc fotbal, de ce nu ridic mâna în clasă deși știu răspunsul la întrebarea profesorului, de ce prefer compania doar unei persoane pe rând și de ce plec repede de la petreceri. Am crescut considerând că sunt defect și că trebuie să repar toate aceste probleme. În ziua de azi dacă ești energic, carismatic, sociabil, comunicativ, deschis sunt indicii clare ale inteligenței și succesului în viață. Dar ce face societatea cu la fel atât de mulți oameni liniștiți, lenți, serioși, meditativi, sensibili, tăcuți și timizi? Altădată virtuți ale oamenilor nobili, azi le marginalizăm și le asociem cu ciudații, tocilarii, neadaptații, antisocialii și cu cei urâți fizic, doar pentru că nu întrunesc cerințele aparenței în societatea capitalistă în care trăim. Din dorința de a fi acceptat, mereu am fugit din grupul introverților încercând să creez o aură în jurul meu a adolescentului popular, inabordabil și mereu prins în activități sociale. M-am forțat să merg la petreceri, să am cât mai mulți prieteni, să fiu cât mai activ, să scap de timiditate, și am eșuat lamentabil pe toate planurile. Oamenii vedeau că sunt altfel, că nu sunt natural, ca pretind, și chiar dacă reușeam să îi păcălesc și eram acceptat, povestea se termină cu mine obosit să mă mai prefac și fugind cât mai departe de cei pe care mi-i doream mai devreme ca prieteni.

Am încercat să îmi modelez o personalitate de extrovert pe o fundație de introvert și am intrat în conflict cu propria mea natură. Dar nu mi-am învățat niciodată lecția, trăind într-un continuu paradox social, fugind mereu de singurătate și mai apoi de oamenii cu care mă înconjuram. Necunoscându-mă suficient de bine, fiind ușor influențabil de tendințe și false idealuri, și orientându-mă după standardele și așteptările sociale, am ajuns să mă agăț de un drum nepotrivit o bună parte din viață, să fiu prins în activități care nu mă defineau, să creez un conflict intern și să intru în depresie. Abia mult mai târziu pe la 24 de ani aveam să învăț cum să mă bucur de singurătate. Descoperirea singurătății a fost o binecuvântare, o sursă de imensă imaginație și creativitate. Când toată energia consumată în general pe preocupări sociale, sexuale, familiale, a fost concentrată în muncă, am obținut rezultate surprinzătoare. Deși știam că munca în echipă m-ar fi ajutat să depășesc plafonul pe care l-am atins la un moment dat și că aș fi reușit să dezvolt în continuare proiectele pe care le-am demarat doar  în alianță cu alte minți, noua libertate descoperită, comoditatea, reticența de a lucra cu alții și dorința de nu-mi lua angajamente m-au făcut mai întâi să staționez și apoi să cad liber. Autosuficiența mi-a adus satisfacții atâta timp cât nu am avut aspirații înalte. Când am hotărât să fac următorul pas și am fost pus în situația de a coordona echipe, deși nu știam cum să mă fac plăcut sau să mă împrietenesc cu membrii grupului, managementul meu a fost de cele mai multe ori unul de succes. Imitația a fost una din armele mele cele mai importante. Ca un bun observator, am urmărit întotdeauna comportamentul oamenilor de succes din jurul meu copiind gesturi, atitudine, mimică sau stil. Exact ca un camelion mi-am adaptat întotdeauna manierele în funcție de situație, privind oamenii direct în ochi, mințindu-i cu nonșalanță, prefăcându-mă că îi înțeleg, simulând că am emoții, falsificând intențiile, simulând caractere și ascunzându-mi adevărata natură. De asemenea în lipsa unui ego puternic sunt mai interesat să îi ascult pe ceilalți și să le implementez sugestiile decât să îi domin în anumite situații sociale. Încurajez inițiativa, îi motivez să fie proactivi și să își aducă propria contribuție. Folosindu-mă astfel de talentul lor am adus viziune și valoare permanentă în programele noastre.

Călătoritul e privit de asemenea ca o ocupație specifică extroverților, cărora le place să interacționeze cu oamenii, să își asume riscuri, să iasă din zona de confort. Eu l-am făcut cu succes, dar numai atunci când eram în cuplu. Călătoritul singur îmi crea anxietate, izolare, teamă, neputând să mă mă bucur de locurile și culturile pe care le descopeream. Și mereu am fost un tip foarte sensibil. Fie că este o secvență din The Shindler-s List, Balada în C Sharp Minor de Chopin, Capela Sixtină, o panoramă asupra Machu Pichu sau un copil fără degete cerșind murdar în Delhi, o să plâng de fiecare dată cu lacrimi de crocodili. Sunt mai sensibil la urât, la frumos, la bunătate, la nedreptate, la violență, am o conștiință puternică și mereu am fost considerat un romantic incurabil. De ce a trebuit să încerc să schimb aceste lucruri irosindu-mi mulți ani învățând să funcționez după standardele și idealurile meschine ale sociatații? E atât de rău că încă există oameni care ne arată valoarea vieții interioare de la care suntem distrași din ce în ce mai eficient în civilizația noastră? Mai toți gânditorii, artiștii, filozofii, scriitorii, oamenii de știință, au creat în liniște lucruri de care acum se bucura în hărmălaie toată lumea. Ne completăm firesc, și în loc să promovăm o parte sau alta, ar trebui să acceptăm dualitatea ca fiind baza întregii noastre existente. Fie că e vorba de masculinitate-feminitate, pace-război, est-vest, liberal-social, material-spiritual, numai împreună aceste principii creează echilibru. Este important să învățăm să ne acceptăm așa cum suntem, să învățăm să ne cunoaștem, să înțelegem ce ne place, ce ne definește și să investim în direcția proprie. Cu siguranță puțină încredere în sine și consolidarea unor tehnici de comunicare, curajul de a ține un discurs în public, sunt lucruri care ar trebui îmbunătățite, dar nu îți camufla temperamentul în spatele unui maldăr de gunoi pe care ți-l vâra pe gât televizorul și revistele de life-style. Fii tu însuți!

TAGS
RELATED POSTS

LEAVE A COMMENT

CIPRIAN IFTIME
Zanzibar, TZ

Bună, eu sunt Ciprian și am părăsit viața confortabilă de la oraș pentru sălbaticul Zanzibar. Blogul meu nu este numai despre această insulă minunată, ajută de asemenea la reprimare materială, devoalare personală, răzvrătire socială, părăsire de sine și alte chestiuni spirituale. Eu sunt omul care îți spune toate lucrurile neplăcute pe care nu ești pregătit nici să le asculți, și nici să le accepți. Dar nu contează că nu am dreptate, unghiurile noastre de vedere sunt adiacente și doar împreună devenim o unitate.

Thumb Up
Urmaresc
Zboruri Zanzibar