Eram de aproape doi ani în Zanzibar și nu făcusem nici un safari până atunci. Așteptam să mă cheme așa cum am așteptat chemare pentru orice experiență până acum. Nu fac niciodată ceva forțat, pentru că trebuie sau doar pentru că trebuie bifat. Fac lucrurile în momentul în care simt să le fac, în care sunt deschis și pregătit pentru noua experiență. La începutul acestui an câmpiile întinse ale savanei cu animalele sale sălbatice trimiteau un răget puternic către sinapsele mele aprinzându-mi amigdala ca un pom de Crăciun! Mesajul era clar: Africa is calling! 

Când îți plănuiești un safari trebuie să ții cont de mai multe criterii. În primul rând trebuie să știi câte zile vrei să petreci în safari, ce parcuri vrei să vizitezi, unde vrei să te cazezi și dacă îți dorești un tur privat sau dacă vrei să împarți turul cu alții.

În Tanzania sunt nenumărate parcuri și fiecare e unic în felul sau. Serengeti – platoul principal de filmare pentru BBC și Național Geographic, Tarangire – tărâmul elefanților și al baobabilor, lacul Manyara – casa hipopotamilor și a păsărilor flamingo, craterul Ngorongoro – un sanctuar gigant în care animalele trăiesc într-o armonie perfectă și surorile mai mici și mai puțin promovate Selous sau Mikumi. 

Încă era sezon în Zanzibar și nu îmi permiteam să plec mult timp de la Ananda Beach House așa că mi-am luat o mini vacanță de doar 4 zile în care am decis să vizitez Serengeti și craterul Ngorongoro. Continentul e destul de aproape și cu siguranță mă voi întoarce și pentru celelate parcuri poate la fel de inedite și captivante. 

Compania cu care lucrez de obicei, Suricata Safari, mi-a făcut o ofertă foarte bună pentru un tur privat cu cazare la Lodge. După un sezon destul de plin în Zanzibar aveam nevoie de puțină liniște și relaxare așa că am acceptat oferta turului privat  în detrimentul ofertei cu siguranță mai distractive în care mergeam cu un grup de 6 persoane și eram cazați la cort.

Landcruiserul, un tanc pe 4 roți, ne aștepta la ora 7:00 în parcarea hotelului împreună cu Floridi, șoferul-ghid, un tânăr îngrijit, profund și carismatic. Din momentul în care am părăsit Arusha, am intrat într-o lume complet nouă simțurilor noastre. Maasaii îmbrăcăți în robele lor roșii și maiestoase, casele rotunde făcute din chirpici și acoperite cu paie înfoiate,  mușuroaile gigantice care păzeau drumul ca niște turnuri falnice, toată această compoziție îți făcea curiozitatea să escaladeze pas cu pas până când am ajuns pe Valea Marelui Rift și am început să zărim cele de întâi animale. 

Deși la început mici și abia observabile până și prin binoclu, primele noastre descoperiri ne-au făcut să ne entuziasmăm precum niște țânci în ograda bunicii. Orice formă aflată în moțiune care se distingea la orizont ne făcea pupilele să se dilate și inima să se ghemuiască. Ieșim de pe drumul asfaltat și începem adevărata aventură. 

Primele girafe pe care le-am zărit se hrăneau cu elegantă din acoperișul verde de acacia. Ce animale splendide! Să le vezi solemnitatea în realitate te făcea să te pleci în fața gloriei naturii. Ne am continuat drumul printre hoarde nesfârșite de zebre, antilope gnu și gazele. Era sfârșitul migrației dar încă zeci de kilometri de animale se bucurau de ploaia ce căzuse cu sălbăticie cu o noapte în urmă. 

E o lume în care ești ignorat complet. Toate animalele se comportă de parcă nu exiști. E ultimul loc unde omul încă este invizibil deși acțiunile sale au efecte vădite. E locul unde observi că planeta aparține în egală măsură tuturor viețuitoarelor. Rațiunea cu care ne-am lăudat atât că ne-a separat de animale, ne-a dat o putere pe care noi am folosit-o mai ales în scop distructiv. Spațiul acesta e al nostru, al tuturor. Suntem cu toții rezultatele aceluiași miracol numit viață. 

Serengeti a fost grandios, o cursă nebunească într-un labirint de verdeață, o vânătoare de comori vii, un tărâm al misterelor care trebuie deslușit pas cu pas. Fie că a fost o turmă de elefanți care se plimba agale prin văile înguste, fie o familie de lei care păzea nepăsătoare câmpia nesfârșită, fie un ghepard care se pregătea minuțios să-și haituiasca pradă naivă, totul forma un tablou colosal care impresiona în orice moment. 

Acum mai bine de 20 de ani așteptam cu nerăbdare fiecare sâmbătă seară. Era singurul moment în care puteam să evadez din lumea îngrădită în care trăiam, prin programul TeleEnciclopedia de pe TVR1, o colecție de documentare prezentată de unii dintre cei mai iluștri artiști români. Episoadele cele mai captivante rămân pentru mine cele cu Serengheti. Acum aveam șansa să experimentez pe viu toate acele imagini iar informația pe care o primea creierul meu era copleșitoare, prea multă pentru a fi ingerată și procesată în timp real, rămânând într-o stare de euforie și abundență pe care în puține călătorii am mai întâlnit-o.        

Coborând în craterul Ngorongoro am început să descoperim o lume blocată într-un glob de verde quartz. O bogăție de zebre, hiene, antilope, șacali, rinoceri, lei, elefanți, vulturi, bivoli, babuini, păsări flamingo toate trăiau într-o omogenitate absolută. Un sanctuar al creației în care priveam neputincioși la complexitatea și paradoxul vieții. Ieșim uluiți și vrăjiți dintr-o expediție care ne-a hrănit și ne-a îmbogățit. Mai vreau! Asta era încheierea!