De Duh

Moartea

on
July 6, 2018

La scurt timp după ce am venit acasă, mătușa la care mi-am petrecut adolescența moare. Era a 4 oară când mă întâlneam cu moartea în cei 30 de ani ai mei. Prima dată am întâlnit-o atunci când a murit străbunica din partea mamei. Aveam 9 ani și imediat ce am primit vestea, mama ne-a luat de la școală și am plecat la țară. Când am intrat în curtea casei, ne-a întâmpinat mamaie și am început să alerg bucuros spre ea ca să o îmbrățișez. Mamaie a început să plângă și m-a îndepărtat ușor spunându-mi că mortul este în salonul casei. Atunci mi-am dat seama prima dată că moartea trebuie să fie un eveniment catastrofal și de mare suferință pentru oameni. Când am intrat în camera construită special atat pentru moarte cat si pentru fericire, am văzut-o pe bunica întinsă pe o masă, era rece și cenușie ca o păpușă făcută din cârpe, doar cu fața și mâinile de teracotă învechită și nevopsită, iar în jurul ei jeleau un morman de oameni neguroși. Toți și-au ridicat privirea spre mine și sora mea și atunci am înțeles că trebuie să par trist și să bocesc. A fost o provocare pentru că nu vedeam nici un motiv de tristețe ca bunica a murit. Avea 93 de ani și toată lumea se aștepta să moară. Nu mai vedea, nu mai auzea, nu mai putea merge singură, era o povară pentru mamaie care avea grijă singură de ea, era doar un morman de carne expirată care aștepta să fie mâncată de viermi și transformată în țărână. Eu i-aș fi jelit condiția atunci când era vie și se chinuia, nu acum când se dezrobise de claia de piele, oase și organe eliberându-se pe sine și pe ceilalți din jurul ei. Moartea părea normala la cei 9 ani ai mei dar un parea fireasca și pentru cei din jurul meu care trecuseră de zeci de ori prin experiențe asemănătoare si care încă erau atașați de acea imagine și de acel trup sortit nimicirii din clipa în care s-a născut. Asta a fost una din curiozitatile care m-au bântuit tot timpul din copilărie, cum se intampla de am o perspectiva diferita? M-am născut într-o familie creștin ortodoxă deci religia pe care ei au ales-o pentru mine e creștinismul. În toate religiile lumii frica de moarte i-a făcut pe oameni să își creeze tot felul de basme prin care ei să își asigure sensul și continuitatea. Toți visăm că povestea nu se termină aici, că trăim doar un stadiu intermediar spre altă viață. Dacă mori creștin te duci în Rai sau Iad pentru o eternitate în funcție de cum te-ai comportat în această viață, dacă mori musulman în Ziua Judecății vei învia, dacă mori Hindu te vei reîncarna și vei avea o soartă în funcție de Karma pe care ai strâns-o în viața asta, dacă mori Budist vei renaște iar scopul e să te iluminezi și să scapi ciclulului nesfarsit de morți și renașteri, dacă mori Maori vei continua să exiști ca spirit în lumea spiritelor și tot așa. Indiferent de religia în care ne naștem, ca viața noastră să aibă sens și continuitate, consimțim ideea existenței unei alte vieți după viața asta. E uman și natural, o iluzie comuna și tacit acceptată ca fiind reală, dar al cărei imaginar e demonstrat chiar de nenumăratele interpretări și versiuni îmbrățișate de întreaga noastră rasă. Suntem mici, speriați de insignifiență și extincție totală.

A doua oară când m-am întâlnit cu moartea a fost la 24 de ani la scurt timp după ce am plecat de acasă. Un unchi a murit doar la 32 de ani după o luptă lungă cu leucemia. Un om bun și firav care își sacrificase toată tinerețea muncind, încercând să își depășească condiția și ajutându-i pe alții. În momentul în care a reușit nu a mai apucat să se bucure de nimic din ce agonisise. Moartea l-a luat ca și cum nici iubirea din ochii lui, nici sudoarea de pe frunte, nici durerea separării de prieteni și familie nu ar fi contat. Când a murit la capul lui stătea o singură soră care zburase până în Italia doar ca să își proclame dreptul mai apoi asupra averii lui. Moartea lui Gheorghiță mă tulburase mult. La ce bun atâta trudă, atâtea sacrificii, atâtea planuri, când nu știi niciodată ce îți rezervă ziua de mâine? Cu toții ne implicăm în tot felul de activități frivole, alergam ca niște căpiați în toate părțile după un pumn de hârtii, ne irosim timpul urmărind și bârfind viețile altora, dormim mult, ne uitam la programe cretine la televizor, ne refacem zile întregi după excese culinare, alcool sau droguri, urmărim scopuri materiale care ne aduc o falsă împlinire și fericire. Oare acesta e rezultatul promisiunii unei vieți veșnice dupa aceasta? Trăim de parcă nu o să murim niciodată și irosim fiecare clipă prezentă în speranța unei eternități de desfătare.

A 3-a întâlnire cu moartea a fost când a venit să îl ia pe cel din sămânța căruia am luat naștere. Călătoream în Provence și pe Coasta de Azur când am primit vestea de la o verișoară și nici nu am știut cum să reacționez. Îl văzusem doar o dată în viața mea pentru o jumătate de oră și vorbisem cu el la telefon de mai mult ori spre sfârșitul facultății, într-o fereastră în care sub amenințarea cu moartea din partea medicilor, se abținea de câteva luni de la alcool. Simteam ca se dezmortise parca dintr-o anestezie adanca si am devenit curios cine este. Când am fost să îl cunosc, a fugit și s-a ascuns ca un câine rușinat de lipsa lui de indatorire si înfricoșat de parguiala mea timpurie. Atunci mi-am jurat că nu o să mă mai intersectez niciodată cu acest animal josnic și murdar. Uite că moartea mi-a readus în minte imaginea lui abjectă și o emoție de mâhnire a început să îmi strângă ușor capul la pieptul ei usturător. Lăcrimam nu pentru că îl regretam, lăcrimam pentru că nu puteam să plâng de durere că l-am pierdut pe cel pe care aș fi putut să îl numesc tata. Îmi doream să sufăr, îmi doream să-mi fi dorit să iau primul avion și să zbor îndurerat spre casă, să-mi fi dorit să stau la capul lui îmbrăcat în negru, să-mi fi dorit să îi cinstesc viața pe care a trăit-o, să-mi fi dorit să-i fiu recunoscător pentru cine eram acum si pentru toate sacrificiile pe care le-a facut pentru mine. Nimic nu e mai dureros decât să îți dorești să simți durere și să nu poți. A murit singur nu pentru că a fost special și nu își găsea locul în lume, a murit singur pentru că lumea fuge atât de cele mai nobile creaturi ale sale, cât și de cele mai mizerabile.

Acum eram la capul mătușii și înțelegeam mai bine ca niciodată că niciunul nu va scăpa de acest compromis făcut de natură în drumul ei către perfecționare. Din momentul în care te naști, începi să alergi grăbit către moarte. Moartea este reinnoirea organizarii materiei, iar reinnoirea este prima lege a universului. Am putea spune că suntem victimele schimbării și implicit ale morții dar de fapt suntem fericiții părtași la planul divin care este mai presus de simpla noastră existență individuală. Materia care a devenit conștientă de sine și care își urmează în continuare drumul către desăvârșire sub blestemul dezintegrării și al regenerarii. Nici un lucru și nici o ființă nu are aceeași formă sau structură precum clipa precedentă. Acest lucru ar fi cheia spre nemurire, iar natura nu vrea veșnicie, ea vrea diversitate și plinatate. Materia este prin natura ei într-o continuă transformare iar moartea este ceea ce asigură conținutul pentru un nou ciclu de învățare și perfecționare. Deci mătușa nu a trăit degeaba. Ea este veriga intermediară între omul primitiv și omul absolut unde absolutul e doar o treaptă intermediară între ce suntem și ce încă nu putem pătrunde cu mintea noastră rudimentară. Corpul și mintea ei au fost praf din stele moarte, iar Moartea o va planta în vegetație, în animale, în munți și în oceane, iar ea va fi amintită ca ulcior dar și ca conținut, ca întreg dar și că părți, ca organic dar și ca mineral, ca vie dar și ca moartă. Îmi privesc gândurile formate din circuite complexe între neuroni, stocate în șabloane unice multidimensionale, tipare dinamice care îi recrează forma, personalitatea, amintirea și încă îi asigură continuitatea, o amprenta informationala care va reprezenta baza evolutiei generatiilor urmatoare.

TAGS
RELATED POSTS
TRIBUL

January 2, 2024

Măștile

December 31, 2023

Îmbrățișând polaritatea: mintea, societatea și lumea

July 25, 2023

Puterea

June 3, 2022

Spiritualitatea

June 3, 2022

Fericirea

April 17, 2022

Cuvintele

July 20, 2021

Yin și Yang African

April 22, 2020

Destinul

August 1, 2018

LEAVE A COMMENT

Ciprian Iftime
Zanzibar

Salut, sunt Ciprian și am părăsit traiul confortabil de la oraș pentru sălbaticul Zanzibar. Existența mea se învârte în jurul soarelui, oceanului și culturii vibrante a acestui paradis tropical. Dorința mea este să împărtășesc frumusețea și farmecul insulei care mi-a devenit casă cu oameni cu interese comune, care doresc să experimenteze exoticul și extraordinarul. Hai să descoperim împreună ce are aceasta insulă minunată de oferit!

Thumb Up
DOCUMENTAR: ZANZIBAR UNTOLD
Carte: Zanzibarezul
Urmaresc
Zboruri Zanzibar