Africanisme

Focul de tabără

on
July 9, 2018

Cred că focurile pe plajă sunt printre cele mai intense amintiri pe care le am din Zanzibar. Ce le făcea atât de speciale era sentimentul de captivitate într-o poveste stranie. Încadrarea noastră în mijlocul unui bulb cosmic de lumină și culoare, Calea Lactee care cresta cerul de la un capăt la altul, meteoriți prăbușiți pe pământ incendiați parcă de un scut protector, liniștea absolută tulburată doar de valuri molcome, platforma albă de nisip care împreună cu oceanul deranjant de liniștit tăiau bula luminoasă pe jumătate. Iar în centru noi, cu scânteia noastră de căldură, în jurul căreia ne simțeam prieteni și ocrotiți. Aveam sentimentul că sunt într-un joc ceresc, dictat de regulile unei forțe invizibile asupra cărora nu aveam control, pioni ai soartei fără un scop concret. Focurile de tabără erau prilej de discuții adânci. Nu eram amator de bancuri și veselii. Îmi plăceau conversațiile profunde, filozofice, despre viață și sens. Îmi plăcea când întâlneam oameni liberi și interesanți, cu care puteam să schimb informații, de la care am ce să iau și să învăț. Îmi plac discuțiile care mă stimulează și mă aprind, când simt în cap furtuni și descărcări electrice.

Mi-am părăsit casa, familia, jobul și orice perspectivă de a realiza ceva acasă la vârsta de 24 de ani. Eram într-o relație cu Ramones atunci, o fată cu 4 ani mai mare ca mine. Era o femeie frumoasă, deșteaptă, lucra ca redactor pentru o revistă de succes, era respectată și apreciată în cercurile mondene în care se învârtea și se ținea departe de compromisurile care se cereau femeilor pentru a avansa în lumea ipocrită a presei. Ramones era și o tipă foarte exigentă, cu pretenții foarte mari, atât de la ea cât și de la un tânăr absolvent de facultate. Ne-am apropiat destul de repede, în ciuda diferenței de vârstă, de experiență și a unui psoriazis pe care îl privea ca pe un blestem. S-a deschis în fața mea și onorat de această invitație am intrat într-o competiție cu mine ca să îi demonstrez că sunt bărbatul la care visa. La 23 de ani să îți propui să găsești rapid resursele să îți muți prietena dintr-un cartier mărginaș al orașului mai în centru, să îți cumperi o mașină de lux, să o scoți la restaurant măcar de 2 ori pe săptămână, să ai o viață socială activă, să îi faci cadouri și să o duci în vacanțe exotice de mai multe ori pe an părea o provocare pe care eu eram dispus să o accept. Dar răbdarea limitată a Ramonei, gelozia, posesivitatea, fricile, reproșurile, neajunsurile, presiunea, libidoul scăzut, începeau să împovăreze relația și să mă facă să îmi dau seama că m-am înhămat la căruța greșită.

Eșecul sentimental corelat cu cariera pe care tocmai o începusem ca inginer în telecomunicații și pe care o detestam fiind aleasă din nevoie și nu din pasiune, m-au făcut să îmi pun întrebări asupra deciziilor pe care le-am luat până la vârsta aia, și am realizat că dacă ar trebui să fac o schimbare majoră în viața mea, atunci era timpul. Societatea e gândită astfel încât să te forțeze să iei decizii înainte să devii conștient de greutatea lor și astfel mă vedeam aproape prins în capcană. Dar aveam 24 de ani, nu mai eram la facultate, nu mai depindeam de familia mea în nici un fel, nu mai eram într-o relație, nu mai aveam un job, și oprisem de asemenea toate proiectele în care mă implicasem menite să îi dăruiească o viață perfectă Ramonei. Mă uitam în urmă și vedeam toate obiectivele materiale pe care mi le-am setat până atunci și pe care le-am realizat că nu mi-au adus niciodată cu adevărat fericirea. Fie că era vorba de femei sau de bani, îmi doream ceva, obțineam, mă bucuram de un moment de împlinire care se transforma repede în plictiseală, și mai apoi, fără nici o excepție, era urmat de o altă dorință. Mă învârteam pe o roată de hamster și nu vedeam nici o perspectivă. Era timpul să caut fericirea în altă parte!

Mi-am vândut mașina și cu ultimele economii am plecat într-o călătorie epică. Nu îmi păsa unde și ce o să fac, știam doar că o să fiu liber. Până aveam să mă liniștesc și să îmi întemeiez propria mea familie, să îmi trasez propriile mele responsabilități, aveam o fereastră de 5-6 ani de libertate de care voiam să profit la maxim. Să călătoresc în jurul lumii, să sufăr și să fiu în extaz, să învăț sporturi noi, să mă accidentez și să mă refac, să cunosc oameni noi, să iubesc și să fiu decepționat, să încep o afacere nouă, să eșuez și să o iau de la capăt, să descopăr culturi noi, să îmi însușesc aptitudini și limbi noi. Acum era timpul pentru școala vieții. Mai târziu avea să mi se alăture în acest plan nechibzuit, Simone. Partenerul meu în crimă. Am avut grijă unul de celălalt clipă de clipă timp de 4 ani, am respirat la fel, am mâncat la fel, am dormit la fel, am simțit la fel. A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, și deși a fost cu denivelări și obstacole, sentimentul că am împărtășit toată nebunia aceea cu cineva a fost înălțător și o să-i fiu mereu recunoscător.

Mulți cărora le povesteam cum a început totul îmi spuneau:

“ – Aș face la fel dar ce o să zică ceilalți, familia, prietenii? Și cum o să mă descurc? Ce o să fac să îmi asigur cele necesare traiului?”

Astea sunt întrebări pe care niciodată nu mi le-am pus. Acasă toți cunoscuții mei sunt căsătoriți și au copii în timp ce eu nici nu am despachetat din călătoria în care am plecat în 2012. Nu m-am raportat niciodată la nimeni când am făcut alegeri în viață. Când le făceam, gândeam obiectiv, neinfluențat de părerea părinților sau a societății, iar întrebarea pe care mi-o puneam mereu era: Ce aș alege acum dacă aș fi total independent, dacă nu ar fi nimeni în jurul meu care să aibă o părere despre ceea ce urmează să fac? Ce aș face eu pentru mine ca eu să mă simt bine?”

Apoi îngrijoarea cu partea materială. Noi trăim într-o bulă de confort în care avem probabil un job sau un business care ne aduce cele necesare și prieteni sau familie pe care ne putem baza în cazul în care ni se întâmplă ceva. Trăind într-un mediu atât de sigur, asta ne limitează, ne tâmpește și transformă lumea de afară într-un loc rece și periculos. Adevărul e că viața începe acolo unde se termină zona de confort. Lumea nu e deloc periculoasă așa cum suntem învățați să credem. De oameni buni și muncitori este peste tot în lumea asta nevoie. Mereu se va găsi cineva care să aibă nevoie de ceea ce ai tu de oferit. Lumea funcționează pe acest schimb de informație, valoare și efort, indiferent ce background ai. Și în cazul în care pleci ca și mine cu o diplomă de inginer în telecomunicații care nu o să-ți folosească la nimic în susținerea acestui vis, după ce ieși din zona de confort unde nu mai ai pe cine și ce să te bazezi, ești forțat să descoperi în tine talente de care poate nu ai fost niciodată conștient. Poți descoperi talent în vânzări, în scris, IT, yoga, socializare, fotografie, arta, muzica, moda. După o viață în care societatea a sedimentat straturi groase de ordinar peste mintea ta, în care te-a ruginit și încretinit, un izvor de talent poate țâșni cu violență din sufletul tău flămând după libertate, relevând adevăratul tu.

Suntem pe modul repeat. Fără să realizăm, repetăm la nesfârșit aceleași gânduri, expresii, acțiuni și obiceiuri. Viața noastră e o repetiție continuă de sarcini, activități și discuții. Cultura e o repetiție continuă de tradiții și convenții. Societatea e o repetiție continuă de datorii și obligații. Ca să avem idei noi și să tragem concluzii noi, trebuie să absorbim informații noi și să trăim experiențe noi. Când lumea noastră e aceeași zi de zi, noi suntem aceeași zi de zi. Avem nevoie de provocări tot timpul pentru a ne depăși limitele iar stagnarea este o formă de involuție. Dacă eviți schimbările, eviți să fii inteligent, dacă eviți provocările, eviți dezvoltarea ta.

TAGS
RELATED POSTS

LEAVE A COMMENT

CIPRIAN IFTIME
Zanzibar, TZ

Bună, eu sunt Ciprian și am părăsit viața confortabilă de la oraș pentru sălbaticul Zanzibar. Blogul meu nu este numai despre această insulă minunată, ajută de asemenea la reprimare materială, devoalare personală, răzvrătire socială, părăsire de sine și alte chestiuni spirituale. Eu sunt omul care îți spune toate lucrurile neplăcute pe care nu ești pregătit nici să le asculți, și nici să le accepți. Dar nu contează că nu am dreptate, unghiurile noastre de vedere sunt adiacente și doar împreună devenim o unitate.

Thumb Up
Urmaresc
Zboruri Zanzibar